Hristos a Înviat!

Fiți concentrați la esență! Hristos a înviat!

Există atât de multe lucruri spuse despre moartea Mântuitorului și răstignirea Lui. Mulți oameni încearcă, cu idei câteodată năstrușnice, să iasă în evidență, punând reflectorul pe lucruri secundare, ignorând esențialul: Hristos a murit și a înviat pentru mântuirea umanității!

„Cercetătorul Simcha Jacobovici (Sursa: Daily Mail) susține că a găsit doua cuie folosite la crucificarea lui Isus, într-un mormânt vechi de 2000 de ani, care ar fi aparținut preotului Caiaphas, cel care a participat la judecarea lui Hristos.

Se pare că rămășitele au fost inițial găsite în 1990 în mormântul preotului Caiaphas. La puțin timp după găsirea lor, cuiele ar fi dispărut într-un mod misterios, fiind găsite abia acum. Simcha susține că ar fi dat de urma lor în laboratorul unui antropolog din Tel Aviv.

Potrivit Noului Testament, Caiaphas a fost cel care a pus la cale procesul și execuția lui Isus. Tocmai de aceea cercetătorul crede că rămășitele găsite în mormântul preotului ar fi fost folosite la răstignire.

Există însă experți care îl contrazic, spunând că documentaristul nu vrea decât să-și facă publicitate. De-a lungul timpului au apărut zeci de artefacte, inclusiv alte cuie, care ar fi avut legătura cu crucificarea lui Isus. Unele dintre ele sunt considerate și astăzi sfinte.

E drept că nu sunt 100% sigur că aceste cuie au fost folosite la răstignire. Însă dacă analizăm cu atenție contextul istoric și arheologic, totul pare să ducă la concluzia la care eu am ajuns. Cum Caiaphas apare menționat numai în legătură cu răstignirea lui Isus, e simplu. Cuiele au fost folosite pentru crucificare”, a declarat documentaristul.”

De ce să fim cu ochii la esențial? Să luăm în discuție elementul „cuie”.

  1. Valoarea cuielor s-a pierdut când mântuitorul a fost scos din ele.

La construirea templului din vremea împăratului Solomon Biblia afirmă că anumite îmbinări au fost făcute cu ajutorul unor cuie construite din aur. „Greutatea aurului pentru cuie se ridica la cincizeci de sicli.” (2 Cronici 3:9), aproximativ 570 grame de aur. „A pregătit şi fier din belşug pentru cuiele de la aripile uşilor şi pentru scoabe, aramă atât de multă încît nu puteau s-o numere” (1 Cronici 22:3). Și cu toate acestea nimeni nu mai vorbește despre aceste cuie. Posibil ca ele să fie deja de mult bijuterii sau orice altceva. Sau poate chiar cuie.

Pe de altă parte este posibil să avem de a face cu o practică romană de tortură, în care elementele folosite la răstignire, în cazul nostru cuiele să fie reutilizate pentru mai mulți condamnați. Nu știm cu siguranță adevărul. Probabil cuiele cu care a fost țintuit Mântuitorul nu mai există. Însă știm că El nu a putut fi ținut de cuie decât atât cât a fost necesar să fim mântuiți! Cuiele au avut valoarea lor și sunt perisabile! Însă Jertfa ce a fost atârnată în ele continuă să existe vie!   

Nu știm cât de conștienți au fost cei care au decis sacrificarea lui Isus. Însă știm foarte exact că planul lui Dumnezeu era acesta. Unii oameni consideră că înțelepciunea le este dată nativ sau prin propriile eforturi de educare. Solomon afirmă că Cuvintele înţelepţilor Sunt ca nişte bolduri; şi, strânse la un loc, Sunt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpân.” (Eclesiastul 12:11) De data aceasta, înțelepciunea înțelepților a fost umbrită de Înțelepciunea Înțeleptului care a inspirat folosirea cuielor! „Lemnarul îmbărbătează pe argintar; cel ce lustruieşte cu ciocanul îmbărbătează pe cel ce bate pe nicovală, zicând despre îmbinare: „Este bună!” şi ţintuieşte idolul în cuie ca să nu se clatine.” spune Isaia  (Isaia 41:7)  

Scopul folosirii cuielor, printre alte elemente a fost să se pună capăt unui proces care era scăpat de sub controlul liderilor de atunci. Țintuirea pe cruce nu însemna sanctificare, ci blestem pentru cel atârnat pe ea. „Trupul lui mort să nu stea noaptea pe lemn; ci să-l îngropi în aceeaşi zi, căci cel spânzurat este blestemat înaintea lui Dumnezeu, şi să nu spurci ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău.” (Deuteronomul 21:23)  Însă „blestematul” nu era el problema, ci noi! El a luat blestemul nostru, l-a dus la Calvar, l-a lăsat pe lemn și ne-a eliberat de sub incidența lui! Neputincioasele de cuie nu au putut țintuii eliberarea, nici măcar moartea nu a reușit! Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând, iar celor din morminte viață dăruindu-le!

Apostolul Toma, sincer și expus în fața istoriei, vulnerabil la critici ca de altfel toți cei care au curaj să vorbească spune: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” (Ioan 20:25) Apostolul Ioan remarcă reacția lui Toma la întâlnirea cu Isus după înviere, și tot el în cartea revelației spune despre Mântuitor: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” (Apocalipsa 5:12) Semnele torturii au rămas cu volumul dat la maxim în dimensiunea eternității să strige că Hristos este biruitorul! Totodată ele au rămas adevăratele surse de alimentare cu iubire divină, pentru orice om care crede! Cuiele au ruginit, poate s-au distrus, însă Dragostea lui Dumnezeu, marcată de semnele crucificării rămâne veșnic biruitoare și generoasă!

Hristos a înviat! Spuneți asta la toți! Unii nu vor crede, dar va venii vremea când se vor convinge! Ferice de voi dacă veți crede! Pastor Petru Titi Aron

Fii un martor veritabil!

 „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” (Faptele Apostolilor 1:8)

Fiecare element al credinței noastre este parte a unui ansamblu de învățături și practici pe care Dumnezeu a rânduit ca biserica să le aibă. Focusul specific dat de Isus ucenicilor înainte de înălțare, pe când încă vorbea cu ei pe Muntele Măslinilor poate fi definit în două expresii: echiparea și proclamarea. Există aici un termen care definește aspectul intensității, capacității și pasiunii pe care ucenicii aveau să-l asimileze: putere (gr. dunamin). De fapt aspectul echipării și proclamării trebuia să fie cu putere, dinamic. Isus asociază dimensiunea echipării cu pogorârea Duhului Sfânt, iar mai apoi, printr-o deducție logică, este menționată mărturisirea, care avea să fie nu numai locală, ci cu caracter universal. Nu doar cei din Ierusalim și din vecinătatea acestui centru religios trebuiau să primească mărturisirea ucenicilor, ci toată lumea! Ori o astfel de activitate nu poate fi controlată de persoane care au limite definite în cadrul cărora gravitează. Controlul unei astfel de acțiuni trebuie lăsat în subordinea unui strateg care are capacitatea de a depășii barierele posibile interpuse în domeniile vizate, adică Duhul Sfânt, care fuse-se promis în repetate rânduri chiar și de Isus (Ioan 16:7-15). Frumusețea care face atractiv atât studiul cât și modul implicării este prezența activă pe lângă factorul divin al celui uman.

Există o întrebare retorică, care se naște imediat când privim critic la aspectul contemporan al bisericilor, caracterizat de confort, programe interne foarte bine puse la punct tehnic, care au menirea de a împlini emoțional sau organizatoric programul slujirii: suntem într-adevăr martori veritabili? Rezultatele aduc întotdeauna răspunsul. Teoriile cu aspect de justificare aici nu țin, pentru că ele au existat întotdeauna. Aspectul care dă valoare slujirii este întotdeauna mântuirea oamenilor. Atunci când oamenii găsesc adevărul cu privire la mântuire, și Duhul Sfânt aduce convingerea de păcat și pocăința, putem spune că lucrăm cu dinamismul câștigat prin echiparea generată de Duhul Sfânt în limitele în care suntem chemați să o facem. Mai facem mărturisire? Mai avem resurse pentru asta? Sunt într-adevăr călăuzit de Duhul Sfânt? Nu pun întrebarea doar pentru biserică, ci aici vreau să ating și aspectul individual.

Vă invit la o analiză personală a ceea ce de fapt suntem! Vă invit la acțiune! Spuneți la oameni despre mântuirea prin Isus! În jurul nostru sunt oameni care se sting de tineri, sunt membrii din familiile noastre care nu sunt siguri de credința lor, nu au găsit liniștea pentru suflet, nu sunt mântuiți. Fiți martori pentru ei! Nu ai puterea necesară să o faci? Roagă-te să fii echipat, participă cu „ucenicii” la slujirea de la „Ierusalim”, până vei primii puterea, apoi fi martor veritabil!

Biserica Penticostală Română Betel Dublin este într-un moment în care își dorește să se concentreze în slujbele de duminica seara special pentru a direcționa oamenii spre mântuire. Fiecare suntem chemați să participăm și să descoperim dacă suntem într-adevăr pe drumul credinței reale care duce la mântuire! Fiecare suntem chemați să facem parte din slujirea bisericii! Vă așteptăm să ne închinăm împreună, să ascultăm mesajul evangheliei și să ne consolidăm o bază biblică a practicii creștine în contextul secular, care să ne asigure mântuirea, progresul spiritual și reușita în slujire. Bucuria de vă fii gazde ne aparține, împlinirea de a fii părtași o dă inclusiv participarea dumneavoastră! Vă așteptăm cu mult drag să fim împreună martori veritabili!

Credinciosul care se botează

Unul dintre lucrurile importante la începutul vieții de credință în Dumnezeu al unui om este botezul în apă. Acesta este un aspect al dimensiunii practice a mărturisirii credinței.

Desigur începutul acesta cu proclamări clare, fundamentat în trăiri reale bazate pe experiență cu Dumnezeu și nu în ultimul rând pe ascultarea de Cuvântul Sfânt scris, aduce în prim planul vieții credinciosului vulnerabilitatea prin faptul că la intersecția dintre lumea spirituală și cea fizică, el este pus în postura de luptător în special pentru a-și păstra condiția de mântuit obținută prin credință și în același timp ca mărturisitor. Prin viața credinciosului mântuit trebuie să fie promovată voia lui Dumnezeu. Voi sunteți epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii.” (2 Corinteni 3:2)

Există întotdeauna un mod principial prin care credinciosul poate să reușească. Elementul fundamental este parteneriatul cu Dumnezeu, accesând aici valoarea Duhului Sfânt, care intră în credincios în momentul nașterii din nou și apoi continuă să influențeze în așa fel încât creșterea spirituală devine o normalitate, dacă prezența Duhului Sfânt este una autentică. Pentru cei care se botează, Duhul Sfânt este indispensabil! (Tit 3.5-8)

Alt aspect principial este fundamentarea în Cuvântul Scris! Hrana sufletului este cultivată în solul inspirației scriptice. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:4) Credinciosul fără bază biblică este ușor influențabil.

Un alt aspect: capacitatea de a controla la liber arbitru propria ființă cu toate componentele ei: gânduri, tentații, fapte, etc. Este notabil că viața de credință implică anumite interdicții. Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământești: Sunt lucruri potrivnice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți”. (Galateni 5:17) Chiar și cele care am vrea noi să fie propulsii pentru spiritualitate și puterea divină nu sunt acceptate. Atunci diavolul L-a dus în Sfânta cetate, L-a pus pe streașina Templului, și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; și ei Te vor lua pe mâni, ca nu cumva să Te lovești cu piciorul de vreo piatră.” „De asemenea este scris” a zis Iisus: „Să nu ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău.” (Matei 4:5-6) Dumnezeu vrea ca noi să promovăm modestia. Excelența în intervenții este a lui Dumnezeu și o va face cum și când vrea El!

Ultimul aspect pe care aș vrea să îl punctez este unul care de fapt este un efect al cunoașterii și aprecierii lui Dumnezeu, care de fapt trebuie să devină o constantă: închinarea. Închinarea este modul de viață, este direcțională în raport cu alte persoane, este vital spirituală în raport cu propria persoană, și foarte clar: trebuie adresată lui Dumnezeu fără rezerve sau excepții.. „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” (Matei 4:10)

De fapt, de la botez care este un precedent al mărturisirii publice se declanșează în viața credinciosul un întreg proces al mărturisii. Botezul este evenimentul care trage cortina, ca lumina reflectoarelor să cadă pe credinciosul care proclamă public pe podiumul slujbei publice a bisericii minunea mântuirii. Însă podiumul de data asta nu este locul unui act artistic, ci el face parte din viață! Biserica nu este doar slujba, scena, ea este ființa spirituală și fizică dispersată în societatea seculară și în istorie. Biserica este mărturisitoare, evident credinciosul face parte din ea. Biserica nu este o slujbă, așadar slujba trebuie să fie un segment din viața credinciosului, fără ca acesta să fie o amputare a realității continue a lui, sau invers. Credinciosul nu este un artist! Închinarea și mărturisirea trebuie să fie o continuitate fundamentată în realitate!

Doamne ajută!

1 2

Top