Credinciosul care se botează

Unul dintre lucrurile importante la începutul vieții de credință în Dumnezeu al unui om este botezul în apă. Acesta este un aspect al dimensiunii practice a mărturisirii credinței.

Desigur începutul acesta cu proclamări clare, fundamentat în trăiri reale bazate pe experiență cu Dumnezeu și nu în ultimul rând pe ascultarea de Cuvântul Sfânt scris, aduce în prim planul vieții credinciosului vulnerabilitatea prin faptul că la intersecția dintre lumea spirituală și cea fizică, el este pus în postura de luptător în special pentru a-și păstra condiția de mântuit obținută prin credință și în același timp ca mărturisitor. Prin viața credinciosului mântuit trebuie să fie promovată voia lui Dumnezeu. Voi sunteți epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii.” (2 Corinteni 3:2)

Există întotdeauna un mod principial prin care credinciosul poate să reușească. Elementul fundamental este parteneriatul cu Dumnezeu, accesând aici valoarea Duhului Sfânt, care intră în credincios în momentul nașterii din nou și apoi continuă să influențeze în așa fel încât creșterea spirituală devine o normalitate, dacă prezența Duhului Sfânt este una autentică. Pentru cei care se botează, Duhul Sfânt este indispensabil! (Tit 3.5-8)

Alt aspect principial este fundamentarea în Cuvântul Scris! Hrana sufletului este cultivată în solul inspirației scriptice. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:4) Credinciosul fără bază biblică este ușor influențabil.

Un alt aspect: capacitatea de a controla la liber arbitru propria ființă cu toate componentele ei: gânduri, tentații, fapte, etc. Este notabil că viața de credință implică anumite interdicții. Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământești: Sunt lucruri potrivnice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți”. (Galateni 5:17) Chiar și cele care am vrea noi să fie propulsii pentru spiritualitate și puterea divină nu sunt acceptate. Atunci diavolul L-a dus în Sfânta cetate, L-a pus pe streașina Templului, și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; și ei Te vor lua pe mâni, ca nu cumva să Te lovești cu piciorul de vreo piatră.” „De asemenea este scris” a zis Iisus: „Să nu ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău.” (Matei 4:5-6) Dumnezeu vrea ca noi să promovăm modestia. Excelența în intervenții este a lui Dumnezeu și o va face cum și când vrea El!

Ultimul aspect pe care aș vrea să îl punctez este unul care de fapt este un efect al cunoașterii și aprecierii lui Dumnezeu, care de fapt trebuie să devină o constantă: închinarea. Închinarea este modul de viață, este direcțională în raport cu alte persoane, este vital spirituală în raport cu propria persoană, și foarte clar: trebuie adresată lui Dumnezeu fără rezerve sau excepții.. „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” (Matei 4:10)

De fapt, de la botez care este un precedent al mărturisirii publice se declanșează în viața credinciosul un întreg proces al mărturisii. Botezul este evenimentul care trage cortina, ca lumina reflectoarelor să cadă pe credinciosul care proclamă public pe podiumul slujbei publice a bisericii minunea mântuirii. Însă podiumul de data asta nu este locul unui act artistic, ci el face parte din viață! Biserica nu este doar slujba, scena, ea este ființa spirituală și fizică dispersată în societatea seculară și în istorie. Biserica este mărturisitoare, evident credinciosul face parte din ea. Biserica nu este o slujbă, așadar slujba trebuie să fie un segment din viața credinciosului, fără ca acesta să fie o amputare a realității continue a lui, sau invers. Credinciosul nu este un artist! Închinarea și mărturisirea trebuie să fie o continuitate fundamentată în realitate!

Doamne ajută!

Cina Domnului

Ce este de fapt Cina Domnului?

Deși este practicată în toate ramurile creștinismului, totuși există interpretări diverse asupra acestui subiect. Presupunerile filosofice, dezbaterile și disputele care au avut loc în special în perioada medievală pe această temă, au lăsat consecințe până în perioada actuală.

Cina Domnului este înființată de însuși  Hristos pentru a fi practicată de biserică, cu scopul comemorării morții Lui. Toate confesiunile sunt de acord că Cina Domnului este o prezentare figurativă a morții lui Hristos și a semnificației acesteia. Pavel subliniază acest fapt (I Corinteni 11:26) actul luării pâinii și a paharului este o dramatizare a Evangheliei care arată spre moartea lui Hristos ca singura bază a mântuirii noastre. Și pentru momentul prezent Cina are o semnificație deoarece participanții trebuie să se corecteze înainte de a lua parte la Cină (I Corinteni 11:28, 29), participarea într-un chip nevrednic atrage pedeapsa asupra celui vinovat (v. 27). Expresia „trupul și sângele Domnului” (v. 28) este dovadă că Pavel se gândea la moartea lui. De asemenea, lipsa de unitate (v. 18, 20, 21) și desconsiderarea semenilor și a bisericii este o contrazicere a Cinei. O definiție completă ar putea fi: Cina Domnului este un simbol al părtășiei vitale actuale a credincioșilor cu Domnul, în primul rând  și a unora cu ceilalți, cât și un simbol al morții lui  care a avut loc în trecut. Ea este, de asemenea, o proclamare a unui fapt viitor; ea are loc în așteptarea celei de-a doua veniri a Domnului.

Administrarea Cinei Domnului.

Referitor la cei care oficiază administrarea Cinei, Scriptura dă foarte puține detalii. Excepție fiind sărbătoarea inițială a Cinei când Isus Însuși a împărțit elementele. Nu ni se spune cine a (au) condus sau ce a (au) făcut cel (cei) care a condus ulterior serviciul Cinei Domnului. Scriptura nici nu prevede existenta vreunui fel de calificare specială în cazul celor care conduc ritul. Ceea ce reiese din Evanghelii și din epistolele lui Pavel este că Cina Domnului a fost încredințată Bisericii și trebuie să fie administrată de ea. Prin urmare, persoanele alese și împuternicite de Biserică pentru supravegherea și conducerea serviciilor de închinare pot administra și Cina Domnului, iar păstorul ar trebui să preia rolul conducător. În general aceștia ar trebui să aibă trăsăturile listate de Pavel în vederea alegerii slujitorilor.

Participanții la Cina Domnului.

Scriptura nu prezintă o expunere detaliată a cerințelor pentru primirea Cinei Domnului. Totuși putem deduce din afirmațiile lui Pavel din I Corinteni 11 că una dintre cerințe este o relație personală a credinciosului cu Domnul. Privind vârsta, cel care participă la Cina Domnului ar trebui să fie suficient de matur pentru a fi capabil să deosebească trupul lui Hristos (I Corinteni 11:29). Ca rezultat al acestui aspect, participantul trebuie să facă dovada maturității, în ceea ce privește raționamentul.

Concepția reformată din perspectivă calvinistă susține că prezenta lui Hristos în cadrul sacramentului este de natură spirituală sau dinamică. Calvin a spus că Hristos este prezent prin influență, la fel ca soarele care rămâne pe cer, cu toate acestea însă căldura și lumina lui sunt prezente pe pământ. În același fel, strălucirea Duhului ne face posibilă unirea cu trupul și sângele lui Hristos. În conformitate cu Romani 8:9-11, Hristos locuiește în noi prin Duhul, Duhul Sfânt îi aduce pe participanți într-o legătură mai strânsă cu persoana lui Hristos, sursa vieții spirituale. Legătura cu Hristos prin Duhul Sfânt, în viața zilnică, este de fapt magnetul care atrage spre trăirea momentului comunional din cadrul acestui sacrament.

Elementele semnifică sau reprezintă trupul și sângele lui Hristos și ele pecetluiesc pe credincios. Louis Berkhof sugerează că Cina Domnului pecetluiește dragostea lui Hristos față de credincioși dându-le asigurarea că toate promisiunile legământului și bogățiile Evangheliei sunt ale lor printr-un act de donație divină. Beneficiul pentru participant este că luând elementele, acesta primește din nou și în mod continuu vitalitatea lui Hristos. Dar și acest efect depinde în mare măsură de credința și receptivitatea participantului. Continuitatea vieții de sfințenie și de biruință spirituală depinde de momentele de asimilare a resurselor „donate” de Dumnezeu, prin jertfa Fiului, asimilate de credincios prin actul împărtășaniei.

Calvin afirmă că și credincioșii din Vechiul Testament au experimentat ceva de aceeași natură, atunci când apa care a țâșnit din stâncă în deșert a fost pentru israeliți un simbol și un semn al aceluiași lucru, care este reprezentat în vremea noastră la Cină prin vin. Drumul spre Canaan este marcat cu momente specifice de revitalizare.

Așadar, stimați frați și surori, vă îndemnăm să nu evitați participarea la Cina Domnului. Participarea trebuie să fie un efect al unui sentiment interior: băutul apei stinge setea!

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

1 2